Calendarul evreiesc începe de la crearea lumii. Conform indicaţiilor biblice, crearea lumii a avut loc în anul 3760 înainte de era noastră, adică înainte de Cristos. Astfel pentru anul 1999 corespunde în calendarul evreiesc anul 5759 (3760 + 1999). Anul Nou în calendarul evreiesc nu coincide cu 1 ianuarie, ci cu prima zi a lunii Tişri.
Nici lunile nu corespund cu lunile noastre. Lunile sunt calculate după sistemul lunar, dar periodic puse în concordanţă cu sistemul solar. Astfel, la doi sau trei ani, la cele douăsprezece luni se adaugă încă o lună, repetându-se ultima lună a anului religios, Adar. Această a treisprezecea lună poartă numele de we-Adar. Aşadar, anul evreiesc numără douăsprezece sau treisprezece luni. Şi cum sărbătoarea numită Purim cade în luna Adar, atunci când anul numără treisprezece luni, sărbătoarea amintită se ţine de două ori.
Iată numele pe care le poartă lunile calendarului evreiesc şi perioada corespunzătoare din calendarul nostru:Tişri septembrie – octombrieMar-Heşvan octombrie – noiembrieKislev noiembrie – decembrieTevet decembrie – ianuarieŞevat ianuarie – februarieAdar (we-Adar) februarie – martieNisan martie – aprilieIyar aprilie – maiSivan mai – iunieTamuz iunie – iulieAv iulie – augustElul august – septembrie
Calendarul civil evreiesc nu corespunde cu cel religios. Calendarul religios începe cu luna Nisan, a şaptea din calendarul civil, potrivit dispoziţiei din Exod 12,2:„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”.
Sărbătorile evreieşti, deşi adaptate la noile situaţii sociale, urmează străvechile tradiţii ale Scripturii şi sunt observate astăzi exact cum erau ele observate pe vremea lui Isus.
Sâmbăta (în evreieşte Şabat)
Este sărbătoarea impusă de Decalog: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca să o sfinţeşti” (Ex 20,8).
Sărbătoarea are un caracter de bucurie. Treizeci şi nouă de precepte precizează până în cele mai mici amănunte obligaţiile religioase şi morale pe care israelitul trebuie să le observe pentru a sfinţi cum se cuvine sâmbăta, precepte care pentru israelitul pios pot însemna un jug dulce, dar care pentru majoritatea evreilor sfârşesc prin a deveni un jug insuportabil. Nimic îngrijorător totuşi: aceeaşi Lege care pune pe umerii credincioşilor un număr nesfârşit de obligaţii oferă tot atâtea posibilităţi legale de a nu le observa, fără a săvârşi păcat.
Grupul minoritar de evrei intransigenţi încearcă să impună cu orice preţ respectarea strictă a sâmbetei, cu toate prescripţiile, ceea ce duce permanent la conflicte cu autorităţile civile. La Ierusalim, intransigenţii respectă cu atâta străşnicie sâmbăta încât nu permit autovehiculelor să circule pe străzile cartierului locuit de ei astfel încât poliţia, pentru a evita incidentele, blochează sâmbăta accesul acestor străzi.
Pregătirile pentru sâmbătă se fac deja de vineri; se face curăţenie în case, se pregătesc mâncărurile pentru mesele rituale. La sinagogă, cu o jumătate de oră înainte de apusul soarelui încep rugăciunile pregătitoare. În vechime se vestea începutul sâmbetei prin sunetul din corn de pe zidurile templului; era aşa-numitul şofar. La întoarcerea de la sinagogă, menora – candelabrul cu şapte braţe – este deja aprins; la lumina lui se ia cina într-o atmosferă de pace şi seninătate. Se servesc mâncăruri rituale. De mare importanţă este frângerea pâinii însoţită de rugăciuni speciale şi binecuvântarea cupelor cu vin.
Ziua de sâmbătă e dedicată rugăciunii la sinagogă. La serviciul religios de dimineaţă şi la cel de seară se citesc texte din Lege. Cartea Scripturii este purtată în procesiune de la chivotul în care este păstrată la pupitrul unde se citeşte din ea. După lecturi urmează predica şi binecuvântările rostite de rabini. Sâmbăta se încheie cu o cină rituală, după care, de obicei, se face o plimbare, dar scurtă, pentru a nu se depăşi numărul de paşi îngăduiţi.
Sâmbăta, cum spuneam mai sus, e zi de bucurie; bucurie provenind din aşteptarea lui Mesia şi a lui Ilie, înainte-mergătorul lui; Mesia poate veni pe neaşteptate, dintr-o clipă în alta.
Sărbătoarea Paştelui şi a Azimelor (în evreieşte Pesah, Maţot)
Cea mai importantă dintre toate sărbătorile evreieşti este Paştele. Se ţine o dată pe an la 15 Nisan (martie-aprilie) şi poate cădea în orice zi a săptămânii. Am amintit deja că Nisan este prima lună din calendarul religios al evreilor; începe cu luna nouă a lui martie şi sfârşeşte cu luna nouă a lui aprilie. Odinioară, la templu, începutul acestei luni era vestit, ca şi începutul sâmbetei, prin sunetul de corn.
Categorii
