„CRĂCIUNUL - două sărbători îngemănate” Tradiţii europene creştine si pre-creştine reflectate in sărbătoarea Crăciunului Crăciunul - o sărbătoare atât de familiară, şi totuşi...ce ştim cu adevărat despre ea? « De Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos... » Oamenii contemporani grăbiţi ignoră misterul care învăluie cele două sărbători îngemănate la 25 decembrie, în solstiţiul de iarnă, ca doi brazi într-o tulpină, ca doi ochi într-o lumină : - sărbătoarea gazdă a lumii vechi - ziua Moşului Crăciun /naşterea Soarelui nebiruit Mithra - sărbătoarea găzduită – ziua Naşterii Pruncului Sfânt al lumii creştine. Sărbătorirea Crăciunului a fost prima oară consfinţită la Roma în 354 e.n. Cum în biblie nu exista o dată corespunzătoare naşterii lui Iisus Cristos şi cum Cultul soarelui – tradiţie considerată păgână, era adânc înrădăcinată în conştiinţa maselor, fiind greu de eradicat, Papa Liberius a decis să suprapună peste importanta dată de 25 decembrie, adică ziua naşterii lui Sol Invictus Mithras, cea de a doua mare sărbătoare a creştinităţii - naşterea lui Iisus Christos. 1. Semnificaţia şi posibilele origini ale cuvântului Crăciun. 1.1. Moş Crăciun, bătrân ca Timpul însuşi, este o divinitate arhaică, reprezentarea folclorică a lui Saturn senex, numit şi Deus Daciae, supranumit şi Omul, Cronos, Zalmoxe, Zeul Moş. Saturnaliile – serbate la 25 decembrie şi având origine carpatică - au precedat cu multe secole fundarea Romei . In timpul Saturnaliilor, cei bogaţi făceau daruri celor săraci pentru a cinsti epoca de aur a libertăţii, când Saturn împărăţea peste toată lumea cunoscută. Crăciun este masca milenară a unui cioban zeu-moş, creatorul a toate câte sunt, pe chipul căruia timpul a încremenit :«Şezi, Crăciun, sfînt bătrân şi ridică pe Sion », « E ziua lui Crăciun, lui Moş Crăciun cel Bătrân ». El aducea daruri : caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin: « C-aşa-i legea din bătrâni,/ Din bătrâni, din oameni buni,/ Să se dea la sânt Crăciun/ Un colac şi-un vinaţ bun ». Se observa că nu există legătură între Moş Crăciun multimilenar al tradiţiei şi Santa Claus, imaginea gazetărească si de marketing lansată în anii ‘30 de compania Coca-Cola , moşul în tunică purpurie cu guler alb, simbolizând licoarea roşie cu spumă albă de mare succes pe piaţă. 1.2. Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a erei precreştine. După vechile calendare, creştinii au sărbătorit mai mult de un mileniu Anul Nou în ziua de Crăciun : la Roma în Cancelaria papală era folosit şi în secolele XIV-XVII, sub numele de stilus curiae Romanae, în Germania până în secolul al XVI-lea, în Anglia din secolul al VII-lea până în secolul al XIII-lea, în Franţa numai în 1564 s-a hotărât începerea Anului Nou la 1 ianuarie, în Rusia schimbarea s-a făcut sub Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. La românii din Banat şi Transilvania, şi în prezent ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. 1.3. Din ţinuturile acoperite de păduri şi nea, împânzite de sihăstrii, coborau an de an în satele din văi asceţi bătrâni înveşmântaţi în cojoace miţoase, cu desagii plini de crengi sfinte de vîsc, considerat panaceu, leac pentru toate bolile oamenilor (de inimă, de oase, epilepsie, astm, otrăvire, tumori, sterilitate) şi chiar pentru animale (contra viermilor în nas la miei şi mai ales a scorbutului, fiind bogat în vitamina C, ca vitele să nu-şi piardă dinţii şi să fie nevoiţi să le taie). Vîscul conţine viscotoxină, viscoli, amine, aminoacizi, vitamina C şi E etc. Vîscul, planta miraculoasă veşnic verde, a cărui rădăcină nu atinge pământul, era atârnat sus la grindă, ca talisman care apără sănătatea şi casa. Când se usucă, vîscul devine ca aurul, de unde şi numele cărţii lui G.J. Frazer Creanga de aur . Poate cu aceste crengi verzi cu bobiţe albe colindătorii binecuvântau creştetul oamenilor de Anul Nou în obiceiul sorcovei. Astfel, una din originile cuvântului Crăciun ar putea fi sărbătoarea « crăcilor de aur » sacre, iar Moşul cu crăci să fi primit de la săteni numele de Moş Crăciun, cum presupune cercetătorul Gabriel Gheorghe în studiul citat. 1.4. Crăciunul măsoară totodată rădăcinile adânci ale civilizaţiei europene, atingând perioada unui cult solar autohton (focul fiind simbolul soarelui, al luminii divine). Strămoşii românilor, consideraţi de Marija Gimbutas (cercetătoare la U.
Categorii
