|
|
La 7 aprilie 1963, o noua Constitutie yugoslava il proclama pe Tito presedinte pe viata al noii Republici Socialiste Federative Yugoslavia. Cunoscut initial sub numele de Josip Broz, Tito s-a nascut in Croatia in anul 1892, intr-o familie mare de tarani. La vremea respectiva, Croatia facea parte din Imperiul Austro-Ungar. In 1913 Broz a fost incorporat in armata austro-ungara. Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, a luptat impotriva Serbiei, iar in 1915 a fost trimis pe frontul rusesc, unde a fost capturat. In lagarul cu prizonieri de razboi, a devenit bolsevic, iar in 1917 a participat la Revolutia ruseasca. A luptat in Garda Rosie in timpul Razboiului civil rus, iar in 1920 s-a intors in Croatia, care fusese inglobata in regatul multinational, dar dominat de sarbi, Yugoslavia. A intrat in Partidul Comunist din Yugoslavia (PCY) si a fost un organizator eficace, inainte de a fi arestat ca activist politic in 1928. Eliberat din inchisoare in 1934, a avut parte de o ascensiune rapida in PCY si si-a luat numele de Tito, pseudonimul pe care il utilizase in activitatea secreta a partidului. S-a deplasat in URSS pentru a lucra cu Cominternul – organizatia internationala comunista, condusa de sovietici -, iar in 1937-38 a supravietuit schimbarii conducerii PCY efectuata de catre Iosif Stalin. In 1939, Tito a devenit secretar-general al PCY. In 1941, fortele Axei au invadat si ocupat Yugoslavia, iar Tito si partizanii sai comunisti au devenit liderii rezistentei anti-naziste. In 1944, fortele sovietice au eliberat Yugoslavia, iar in martie 1945, maresalul Tito s-a instalat in functia de sef al noului guvern federal yugoslav. Non-comunistii au fost inlaturati din guvern, iar in noiembrie 1945 Tito a fost ales premier al Yugoslaviei, in urma unor alegeri care au fost limitate doar la candidati proveniti din Frontul Eliberarii Nationale, dominat de comunisti. In aceeasi luna, a fost proclamata, sub o noua Constitutie, Republica Populara Federativa Yugoslavia, compusa din republicile balcanice Serbia, Croatia, Bosnia-Herzegovina, Montenegru, Slovenia si Macedonia. Desi republicilor yugoslave le-a fost acordata autonomie privitoare la anumite probleme, Tito detinea puterea suprema si conducea dictatorial, suprimand orice opozitie cu privire la regimul sau. La scurt timp, a intrat in conflict cu Moscova, care a dezaprobat regimul sau independent, mai ales in ceea ce priveste afacerile externe, iar la inceputul anului 1948 Iosif Stalin a incercat sa inlature conducerea Yugoslaviei. Tito a pastrat controlul tarii, iar ulterior tot in 1948 PCY a fost exclus din Cominform, confederatia partidelor comuniste din estul Europei. Izolat de URSS si de satelitii sai, Yugoslavia a fost curtata de Vest, care i-a oferit ajutor si asistenta militara, inclusiv o asociere neoficiala cu NATO. Dupa moartea lui Stalin in 1953, relatiile dintre Yugoslavia si URSS s-au imbunatatit treptat, insa Tito a criticat invadarea de catre URSS a Ungariei si Cehoslovaciei si a incercat sa dezvolte politici comune cu tarile nealiniate cu Statele Unite si Uniunea Sovietica, cum ar fi Egiptul si India. In 1953, Tito a fost ales presedinte al Yugoslaviei si a fost reales in mod repetat pana in 1963, cand a devenit presedinte pe termen nelimitat. Desi a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, yugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decat locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Tito a murit in mai 1980, cu doar cateva zile inainte de implinirea varstei de 88 de ani. Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut, iar in 1991 federatia yugoslava s-a despartit, ramanand in Republica Federativa Socialista a Yugoslaviei doar Serbia si Muntenegru. In 1992, a izbucnit razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sarb Slobodan Milosevic de a mentine zonele cu etnici sarbi din alte republici sub conducerea Yugoslaviei.
|
|
| [1] |
|
Categorii
